Sfântul Ierarh Nicolae- ocrotitorul copiilor

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi din calendarul creştin ortodox. În inimile curate şi nevinovate ale copiilor, el ocupă un loc cu totul deosebit, unele dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei fiind legate de această sărbătoare.

Legat de sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae, vineri, 4 decembrie 2015, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Fetești a organizat o activitate de catehizare pentru cei 15 copii de etnie rromă, beneficiari de servicii sociale oferite în cadrul Proiectului ,,Pentru o viață mai bună!’’, demarat în parteneriat cu Școala Gimnazială Mihai Viteazul Fetești.

În cadrul acestei activități Preacucernicul Părinte Dumitru Marius, de la Parohia Sfântul Dumitru, Fetești-Dudești, le-a vorbit copiilor despre viața, minunile, dar și despre obiceiurile și tradițiile populare legate de această sărbătoare.

Scopul activității a fost acela de promovare a sărbătorilor religioase, cultivarea dragostei față de sfinţi și educarea elevilor în sensul respectării valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale.

La sfârșit copiii au primit din partea Biroului de Asistență Socială, dulciuri.

A consemnat asistent social STANCHI LAURA-ALINA- Protopopiatul Fetești
Se încarcă
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...